Romcar rămâne, deocamdată, importatorul vehiculelor Ford în România
"Avem un partener care îşi face bine treaba şi nu am luat încă o decizie privind preluarea activităţii de import pentru . O decizie în acest sens va fi luată după discuţii cu partenerul român", a declarat, vineri, directorul general al Ford Europa, John Fleming.
Romcar este reprezentantul mărcii Ford în România din anul 1992 şi vinde pe piaţa românească 14 modele Ford din gama autoturismelor şi a autovehiculelor comerciale uşoare. Compania mizează în acest an pe comercializarea a 26.000 de unităţi, cu aproximativ 20% mai multe decât în 2007, şi pe o cifră de afaceri de 340 de milioane de euro, în creştere cu 24%.
Ford a anunţat, vineri, că va fi un vehicul comercial uşor, Ford Transit Connect, aceste urmând să fie lansat în România la jumătatea anului viitor.
În 2010, uzina din Craiova va lansa o maşină de dimensiuni reduse – alta decât noua Fiesta -, care va fi vândută pe piaţa locală şi exportată în Europa. Uzina din Craiova va fi producătorul exclusiv al modelului.