Livrările către Ungaria au fost reduse cu zece milioane de metri cubi, faţă de cele 42 de milioane prevăzute în contractul său, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat.
Polonia a semnalat la rândul său o scădere cu şase la sută a livrărilor primite faţă de volumele contractuale, o cifră confirmată de Comisia Europeană.
Totuşi, această scădere este compensată de livrările via Belarus, şi nu a fost resimţită de consumatori, potrivit operatorului gazoductelor poloneze, Gaz-Systema.
Rusia a suspendat joi aprovizionarea cu gaz a Ucrainei, din cauza lipsei unui acord privind preţul livrărilor pentru 2009 şi a unor datorii.
Gigantul rus Gazprom a anunţat că este în căutarea unor rute alternative pentru transportul gazului, pentru a nu mai depinde de Ucraina.
"Credem că este necesar să dezvoltăm, cât mai repede posibil, rute alternative şi sperăm că Europa va lua toate măsurile necesare pentru a susţine realizarea acestui proiect", a declarat vineri, pentru BBC, vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev.
Medvedev va începe un turneu în capitalele europene pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu criza gazului dintre Rusia şi Ucraina.
El va merge sâmbătă la Praga, iar ulterior la Londra, Paris, Viena, Bruxelles şi Berlin, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei. Scopul turneului este constituit de "întâlnirile cu presa şi cu autorităţile", a explicat el.