Neînceperea urmăririi penale în cazul lui Sorin Blejnar într-un dosar privind produse petroliere

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au decis neîncepererea urmării penale în cazul lui Sorin Blejnar şi a altor persoane din cadrul Ministerului Finanţelor în dosarul autorizării unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor petroliere.

Potrivit unui comunicat de joi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în cursul anului 2009, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu în legătură cu modalitatea în care a fost autorizată în anul 2007 funcţionarea unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor petroliere în Constanţa, iar în componenţa comisiei care a autorizat aceste antrepozit se regăsea, din partea Gărzii Financiare, Sorin Blejnar, la acea dată comisar general adjunct, la ora actuală preşedinte al Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

"Prin rezoluţia procurorului din data de 1 martie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ana Jarda, Sorin Blejnar, Mădălina Gheorghe, Nicuşor Drăgan, Monica Ion - membri ai Comisiei de Autorizare a Antrepozitelor Fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi faţă de Georgeta Bumbac - inspector în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, întrucât, în urma cercetărilor efectuate de organele de poliţie judiciară sub supravegherea procurorului, s-a stabilit că activitatea de autorizare a antrepozitului fiscal a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că reprezentanţii autorităţilor publice implicate în emiterea autorizaţiei şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod corespunzător.

Surse din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa declarau, sâmbătă, pentru MEDIAFAX că la vremea respectivă Sorin Blejnar a fost audiat în acest dosar şi a dat o declaraţie olografă în faţa procurorului de caz, la fel ca şi ceilalţi membri ai comisiei de autorizare.

În ultima perioadă, preşedintele ANAF a fost acuzat în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, cât şi de fostul şef al Vămii Ploieşti Diana Severin că el ar fi "regina" de pe tabla de şah a corupţiei din vămi, acuzaţii pe care le-a respins de fiecare dată, considerându-le "nefondate" şi "fără legătură cu realitatea".

"Nu răspund la astfel de acuzaţii care sunt nefondate şi nu au legătură cu realitatea. Dacă dumneaiei (n.r. - diana Severin) are elemente prin care îşi poate susţine afirmaţiile este liberă să urmeze toate demersurile legale. Principala mea preocupare în această perioadă este să asigur o implementare perfectă a declaraţiei unice (privind plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit - n.r.)", afirma Blejnar.

De asemenea, şeful Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, arestat preventiv pentru 29 de zile pentru fapte de corupţie în urma unei descinderi în vamă, a declarat, în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, că a luat mită 90.000. de lei, din care a oprit o treime, iar restul i-a împărţit între vameşi şi alte persoane şi că, după ştiinţa sa, banii ajungeau "la preşedintele S.B.".

Ulterior, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, declara, vineri, pentru MEDIAFAX că nu a luat nimic de la şeful Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Oradea, unde a participat la Congresul UDMR, că dacă Parchetul sau DNA îi vor trimite o sesizare cu privire la urmărirea penală a şefului ANAF, Sorin Blejnar, acesta va fi demis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici