„Vom deschide în toamnă un magazin în centrul comercial Unirea, într-un spaţiu situat între Zara şi KFC. De la începutul anului, am inaugurat alte trei magazine în Atrium Arad, Iulius Mall Timişoara şi Sun Plaza Bucureşti şi avem în plan un altul la Baia Mare. În general, investiţia medie pentru deschiderea unui magazin New Yorker se ridică la 950-1.000 euro pe metru pătrat” a precizat Bozdoc.
Investiţiile pentru deschiderea celor patru magazine din Arad, Timişoara şi Bucureşti se ridică, potrivit calculelor MEDIAFAX, la 4,8-5 milioane euro.
În prezent, retailerul are în România o reţea de 14 magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Bacău, Focşani, Brăila, Timişoara şi Arad, primul fiind deschis în 2007.
Grupul german, care activează pe segmentul modei pentru tineri, este prezent cu 770 de magazine în 25 de ţări.
Anul trecut, grupul a raportat o creştere a afacerilor de 14%, la 1,6 miliarde euro.