Prima pagină » Economic » Nica: Poşta Română ar putea fi profitabilă dacă n-ar fi fost jumulită de o manieră oribilă

Nica: Poşta Română ar putea fi profitabilă dacă n-ar fi fost jumulită de o manieră oribilă

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, afirmă, în emisiunea "După 20 de ani" care va fi difuzată, duminică, de la ora 10:00, la ProTV, că Poşta Română "ar putea fi profitabilă dacă n-ar fi fost jumulită de o manieră oribilă".
Nica: Poşta Română ar putea fi profitabilă dacă n-ar fi fost jumulită de o manieră oribilă

De ce a eşuat privatizarea Poştei Române, cum poate deveni rentabilă această companie, cum se justifică salariul de mii de euro al directorului general al acestei companii şi care va fi soarta celor 4.500 de angajaţi ai Poştei care în curând vor fi disponibilizaţi – la toate aceste întrebări va răspunde Dan Nica, în ediţia din 2 iunie a emisiunii „După 20 de ani” difuzată de ProTV de la ora 10:00.

Una dintre companiile cu tradiţie ale României, cu o vechime de 150 de ani, profitabilă odinioară şi ajunsă acum cu un picior în groapă, Poşta Română „ar putea fi profitabilă dacă n-ar fi fost jumulită de o manieră oribilă”, afirmă ministrul Dan Nica.

Deocamdată însa nimeni nu şi-a arătat interesul pentru această companie copleşită de datorii.

Telespectatorii ProTV vor afla, duminică, la „După 20 de ani”, care sunt modalităţile prin care ministrul Nica speră să facă atractivă Poşta Română şi care sunt responsabilii pentru situaţia în care se află compania azi.

Tot atunci, ministrul pentru Societatea Informaţională va dezvălui când vom putea vedea „faţa digitală” a României şi câand va fi funcţional sistemul naţional de eliberare a certificatelor de stare civilă.