.„Întreaga administrație publică este anchilozată. Orice încercare o face, o face în același ritm birocratic și lipsit de eficiență, chiar când are bune intenții. Să ne gândim la Agenția Națională Antidrog. O inițiativă foarte bună, am creat o instituție, am adus pe bază de pile, relații, recomandări niște oameni și instituția asta s-a născut bolnavă, cum se nasc toate instituțiile din România. Este ca în, sau, dacă vreți, este o poveste foarte frumoasă cu baronul de Munchausen. Baronul de Munchausen a intrat într-o mlaștină și atunci a găsit soluția salvatoare ca să iasă de acolo, s-a tras el singur de păr și a ieșit”, spune Nicușor Dan.
El apreciază că „statul român nu are resurse pentru a se regenera el însuși”.
„De asta o să vedeți în programul pe care îl prezint că vorbesc foarte, foarte mult de cooptarea specialiștilor din zona privată, din zona de asociații profesionale, din zona de consultanță, pentru a da o direcție adecvată pentru statul român”, conchide Dan.
Nicușor Dan își prezintă viziunea sa intitulată „România onestă”.