- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.03.2019, 18:12)
- Izabela Cutieru
Nissan şi Renault au convenit o alianţă mult mai echilibrată
Compania japoneză Nissan Motor şi cea franceză Renault au declarat că vor reorienta alianţa auto pe care o formează, în scopul echilibrării acesteia, renunţând la conceptul de preşedinţie atotputernică, dat anterior Carlos Ghosn, informează Reuters.
Urmărește
196 afișări
Nissan şi Renault au convenit o alianţă mult mai echilibrată
Înlăturarea lui Carlos Ghosn, fost CEO Renault şi Nissan, creditat cu salvarea companiei Nissan de la faliment în 1999, a provocat incertitudi legatee de viitorul alianţei celor două companii şi la unele speculaţii privind destrămarea parteneriatului.
Companiile, alături de aliatul Mitsubishi Motors, au declarat marţi că preşedintele Renault va servi ca şef al alianţei, dar, ca un semn al noului echilibrue, nu şi ca preşedinte al companiei Nissan. Nissan a apreciat că Ghosn a făcut abuz de putere, generând lipsuri în supraveghere şi în guvernanţa corporativă. Încă nu este stabilit cine va prelua rolul de preşedinte al Nissan, post vacant de când Ghosn a fost arestat în Japonia, în noiembrie.
Aşa-numitul acord general al Alianţei, care a unit cele două companii până acum, rămâne intact, au spus reprezentanţii acestora.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
„Promovăm un nou început al alianţei. Acest lucru nu are nimic de-a face deţinerile reciproce de acţiuni, care sunt încă în vigoare”, a declarat preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, în cadrul unei conferinţe de presă. „Viitorul nostru se bazează pe eficienţa acestei alianţe”, a declarat el reporterilor aflaţi la sediul Nissan din Yokohama. Senard a mai spus că nu urmăreşte să fie preşedinte al Nissan, dar a fost, în schimb, un „candidat natural” pentru postul de vicepreşedinte.
Fostul preşedinte al companiei Nissan, Carlos Ghosn, a fost eliberat pe baza unei cauţiuni de 9 milioane de dolari săptămâna trecută, după ce a petrecut mai mult de 100 de zile într-un centru de detenţie din Tokyo. El este acuzat că nu a declarat o serie de compensaţii de zeci de milioane de dolari, timp de aproape un deceniu.
Ghosn, care nu a dat declaraţii de la eliberarea sa, a adresat luni o cerere curţii de la Tokyo pentru a participa la şedinţa de consiliu a Nissan ce urma să aibă loc a doua zi, însă nu i s-a acordat permisiunea.
În urma scandalului, Renault şi-a început propria revizuire a plăţilor către Ghosn. Procurorii francezi au deschis o anchetă preliminară cu privire la modul în care acesta şi-a finanţat nunta, în anul 2016, la Château de Versailles, informează mass-media franceză.
Arestarea sa dramatică şi detenţia au scos la iveală tensiunile dintre Nissan şi Renault, complicând perspectivele acestui parteneriat, care constituie cel mai mare producător de automobile din lume, excluzând camioanele grele.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20