Niţă: Aproape 40 la sută dintre IMM-uri ar putea da faliment

Ministrul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, a declarat, joi, la Alba Iulia, că aproape 40 la sută dintre IMM-uri vor avea probleme în acest an şi ar putea da faliment din cauza crizei economice.

Urmărește
40 afișări
Imaginea articolului Niţă: Aproape 40 la sută dintre IMM-uri ar putea da faliment

Niţă: Aproape 40 la sută dintre IMM-uri ar putea da faliment (Imagine: Mediafax Foto)

"N-aş vrea să fiu pesimist, dar va fi un an foarte greu şi vor fi multe IMM-uri care vor da faliment. Reducerea cererii şi interne şi externe, lipsa de lichidităţi pe piaţă, lipsa de condiţii de creditare vor crea probleme tuturor IMM-urilor”, a spus Niţă.

Întrebat câte dintre IMM-uri vor reuşi să treacă peste criză, Constantin Niţă a spus că, din punctul său de vedere, între 30 şi 40 la sută dintre acestea vor avea probleme şi "categoric nu vor rezista şocului crizei”.

"Eu aş vrea să treacă toate, dacă se poate, pentru că asta e datoria mea ca ministru. Părerea mea că undeva la 30 – 40 la sută vor avea probleme. Categoric nu vor rezista acestui şoc al crizei”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, cele 30 sau 40 la sută din IMM-uri ar putea da faliment din cauza crizei economice.

Ministrul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediu de Afaceri a mai spus că şi din statistici se observă efectele crizei, deoarece numărul firmelor care "au murit” în luna ianuarie a fost mult mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv peste jumătate din numărul celor care "s-au născut”.

Potrivit ministrului, statistic, într-un an apar 90.000 de firme şi dau faliment circa 40.000 de firme.

În prezent, în România, potrivit statisticilor Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediu de Afaceri, sunt înregistrate aproximativ 600.000 de întreprinderi mici şi mijlocii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici