Nivelul creditelor neperformante va ajunge la 20% în acest an

Publicat: 18 10. 2010, 16:41
Actualizat: 11 11. 2012, 09:00

„Se vede foarte clar că nivelul creditelor neperformante a crescut foarte mult. Pentru anul 2010 aşteptările sunt ca procentul creditelor neperformate să ajungă la 20% din total împrumuturi”, a spus Zoltan, în cadrul unui seminar organizat de Centrul Român pentru Politici Economice (CEROPE).

El a explicat că băncile locale au început să se adapteze la noua realitate şi au trecut la o monitorizare mai strictă a portofoliilor. Totodată, instituţiile de credit au fost recapitalizate de către acţionari şi au început să folosească mai mult schemele de garantare.

Datele Băncii Naţionale a României arată că valoarea creditelor restante a crescut în luna august cu 6,9%, la 14,36 miliarde de lei, nivelul acestora reprezentând 6,86% din totalul împrumuturilor aflate în derulare.