Noi măsuri fiscale: Finanţele propun înlesniri la plata obligaţiilor restante după data declarării stării de urgenţă
Documentul propune reglementarea unei proceduri alternative simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată se împlineşte după data de declarării stării de urgenţă până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Beneficiari ai facilităţii sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă.
Această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susţinerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat.
Pentru acordarea eşalonării contribuabilul, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă;
c) să nu se afle în procedura insolvenţei;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declaraţiile fiscale;
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Ministerul spune că respectiva măsură este o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgenţă. Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării, potrivit Codului de procedură fiscală, procedura şi documentele depuse de debitori sunt simplificate, în sensul că se acordă eşalonare numai în baza unei cereri, fără a fi depuse alte documente. Termenul de soluţionare este mult diminuat – 5 zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situaţiei fiscale a debitorului.
Pe perioada eşalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată. Debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia şi poate menţine eşalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eşalonare.
Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională.