- Home
- Economic
- (18.02.2024, 15:42)
- Iulian Moşneagu
Noi perturbări în transportul aerian din Germania. Personalul de la sol al Lufthansa intră în grevă
- Germania se va confrunta săptămâna viitoare cu noi perturbări în transportul aerian.
- Sindicatul Verdi anunţă o grevă de avertisment de o zi a personalului de la sol al Lufthansa, începând cu 20 februarie.
Urmărește
1371 afișări
Greva, care va începe marţi dimineaţa şi se va încheia miercuri la ora locală 07:10, va afecta centrele Lufthansa din Frankfurt şi Munchen, precum şi alte aeroporturi germane. Vor fi probabil anulări şi întârzieri majore ale zborurilor, a precizat duminică sindicatul într-un comunicat, informează Bloomberg.
Verdi a declarat că ultima acţiune vine după ce sindicatul nu a putut ajunge la un acord în cadrul negocierilor cu Lufthansa pe 12 februarie, adăugând că angajaţii s-au simţit "umiliţi" de propunerile anterioare ale companiei aeriene.
Sindicatul cere o creştere salarială de 12,5%, sau cel puţin 500 de euro în plus pe lună pe o perioadă de 12 luni, precum şi o primă de inflaţie suplimentară de 3.000 de euro pentru membrii personalului de la sol al Lufthansa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Următoarea rundă de negocieri între Verdi şi Lufthansa este programată să aibă loc miercuri, 21 februarie, imediat după încheierea ultimei greve planificate.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump