- Home
- Economic
- BUCURESTI, (08.10.2019, 15:56)
- Teona Tomoiaga
Noi resurse în sud-vestul României: Omv Petrom a făcut o descoperire de gaze în apropierea zăcământului Totea
OMV Petrom a descoperit noi resurse de hidrocarburi în regiunea Oltenia, în apropierea zăcământului Totea (Gorj), aflat în producţie, potrivit unui comunicat al companiei.
Urmărește
1287 afișări
Omv Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze în apropierea zăcământului Totea
”De-a lungul anilor, zăcământul Totea a fost unul dintre cele mai productive din portofoliul nostru. Însă, aşa cum se întâmplă cu orice zăcământ de ţiţei şi gaze, Totea a intrat în declin după ce şi-a atins platoul de producţie, în 2017. Descoperirea unor resurse suplimentare în apropierea zăcământului Totea este o veste extraordinară pentru potenţialul zonei şi va compensa parţial acest declin”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream, citat în comunicat.
Forajul sondei Totea 4461 a început în ianuarie 2018 şi a atins adâncimea finală în luna septembrie a aceluiaşi an. Sonda a fost testată cu succes în aprilie 2019, pentru volume de până la 500.000 de metri cubi/zi. Conectarea la infrastructura din zona Totea a fost realizată în mai puţin de un an şi a fost demarată producţia experimentală, pentru a testa potenţialul şi dimensiunea noii descoperiri.
Investiţiile în noua sondă şi infrastructura conexă se ridică la aproximativ 50 milioane de euro. Suma se adaugă celor 200 milioane de euro deja investite începând cu 2011, pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze din zona Totea. Lucrările de dezvoltare au inclus forajul a cinci sonde de mare adâncime şi construcţia parcului de producţie gaze Totea 4540.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Cuba: 553 de prizonieri au fost eliberaţi după relaxarea sancţiunilor de către SUA
-
Zelenski vizitează Polonia după progresele în disputa istorică privind al Doilea Război Mondial
-
Şedinţă crucială la banca centrală la început de an. Ce se va întâmpla cu dobânzile?
Gazul natural de la Totea este transportat prin 25 de km de conducte către hub-ul Hurezani pentru a fi tratat şi apoi livrat în sistemul naţional de transport.
Prin intermediul noii sonde, producţia de gaze din zăcământul Totea, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuinţe.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficientă de 860 MW.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi tarile învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lui iunie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.
Citește pe alephnews.ro: Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Uber reacţionează: După 1 noiembrie, platformele ridesharing trebuie să blocheze accesul şoferilor fără licenţă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Cine deține și ce valoare are Casa Ceaușescu. „Palatul Primăverii” era locul de suflet al dictatorului
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe