Prima pagină » Economic » Nokia vrea să reducă substanţial numărul angajaţilor

Nokia vrea să reducă substanţial numărul angajaţilor

Producătorul de telefoane mobile Nokia, prezent şi în România, va reduce substanţial numărul angajaţilor în Finlanda şi alte state, în condiţiile în care grupul îşi modifică strategia de afaceri.
Nokia vrea să reducă substanţial numărul angajaţilor
Florin Badescu
11 feb. 2011, 14:18, Economic

„Vor avea loc reduceri substanţiale de personal în diferite state ale lumii, iar acestea vor afecta şi Finlanda”, a declarat directorul general al Nokia, Stephen Elop.

El a precizat că este prea devreme pentru a estima numărul locurilor de muncă desfiinţate.

„Aceasta reprezintă cea mai mare reformă structurală care a afectat vreodată sectorul de tehnologie din Finlanda”, a declarat ministrul finlandez al Economiei, Mauri Pekkarinen.

Nokia a prezentat vineri detalii legate de noua strategie pe care o va urma grupul. Noua orientare are ca scop îmbunătăţirea competitivităţii şi include schimbări la nivelul conducerii şi al structurii operaţionale.

În România, grupul finlandez produce telefoane mobile la fabrica de la Jucu, în apropiere de Cluj-Napoca.