- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (19.01.2015, 14:42)
- Marius Oncu , Liviu Dădăcuş
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
NOU MAXIM pentru francul elveţian: 4,47 lei. Euro a scăzut la 4,50 lei/ Ponta: Să nu vindem iluzii. Nu e ceva ce ţine de un partid, de un Guvern
Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut luni cu 1,1%, la 4,4716 lei, un nou maxim istoric, în timp ce referinţa pentru euro a scăzut cu 0,77 bani, la 4,5018 lei, iar cea pentru dolar a coborât de la recordul de 3,8863 lei înregistrat vineri la 3,8815 lei.
Urmărește
4640 afișări
NOU MAXIM pentru francul elveţian: 4,47 lei. Euro a scăzut la 4,50 lei (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)
UPDATE 16:58 - Francul rămâne aproape la egalitate cu euro pe pieţele externe, iar euro peste 4,5 lei
Francul elveţian s-a menţinut luni aproape la egalitate cu euro pe pieţele externe, în timp ce cursul euro/leu a scăzut uşor, dar a rămas peste 4,5 lei/euro, în contextul unor volume reduse în piaţa interbancară locală.
În jurul orei 16:30, tranzacţiile din piaţa interbancară locală se perfectau la 4,5033 lei/euro, în scădere uşoară de la 4,5080 lei/euro la finalul şedinţei de vineri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
Pe piaţa externă, euro era cotat la aceeaşi oră la 1,0102 franci.
UPDATE 14:42 - Ponta, despre criza francilor: Să nu vindem iluzii. Nu e ceva ce ţine de un partid, de un Guvern
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu există o soluţie a unui partid în privinţa crizei francilor elveţieni şi nu ţine de un Guvern, el făcând apel la ”a nu vinde iluzii şi la a nu crea aşteptări nerealiste”.
”Nu există o soluţie a unui partid. Există doar posibilitatea, în discuţiile cu BNR, cu băncile private, cu grupurile parlamentare, să vedem ce măsuri legislative se pot adopta. Vreau să fac un apel: E vorba de 75.000 de persoane. Cu siguranţă, dacă se poate face ceva pentru sprijinul acestora, s-a discutat, domnul Vâlcov cu BNR, mai multe posibilităţi. Însă vreau, şi eu îmi asum acest lucru, vreau să nu vindem iluzii, vreau să nu creăm aşteptări nerealiste”, a spus Ponta.
El a precizat că punctul de vedere exprimat de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu este unul extrem de demagogic şi care nu se poate aplica într-o societate democratică.
”Ideea e să avem discuţii, să vedem în ce măsură putem sprijini, când apar crize financiare. Nu e ceva care ţine de un partid, de un Guvern. E vorba despre economie de piaţă, despre diverse instituţii publice şi private care au responsabilităţi. Spre deosebire de cei care vor să câştige capital politic prin demagogie, eu cred că asemenea măsuri nu se pot face decât după ce discuţi şi ai opinia specialiştilor că sunt fezabile”, a mai spus Ponta.
Citeşte şi:
PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice. Reacţia premierului Victor Ponta
Liderul PSD a anunţat, luni, că va susţine demersul PNL de convocare în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, în contextul creşterii francului elveţian, arătând că se bucură că formaţiunea liberală "vine cu o poziţie raţională".
Reacţia lui Ponta a venit imediat după ce co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, ”singura reglementare” care poate ajuta, în contextul creşterii francului elveţian.
Cursul francului a atins joi şi vineri valori record, ca urmare a eliminării plafonului impus de Banca Elveţiei pentru cursul franc/euro. Vineri, cursul francului s-a plasat la 4,4228 lei, în urcare cu 2,2% faţă de joi, când a fost cotat la 4,3287 lei, în creştere cu 15,7% faţă de miercuri.
Francul s-a apreciat joi pe pieţele externe imeidiat după anunţul Băncii Eleveţiei că renunţă la plafonul de 1,2 franci/euro. Moneda eleveţiană s-a apreciat cu până la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro în 1999. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc însemna la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiană, calculată prin intermediul cotaţiilor euro/franc şi euro/leu.
Plafonul de 1,2 franci/euro a fost introdus de Banca Elveţiei în 2011, când francul era aproape la paritate faţă de euro, la fel ca în prezent.
La momentul transmiterii acestei ştiri, euro este pe pieţele externe uşor peste nivelul de 1 franc, la 1,0067 franci/euro.
Pentru euro, BNR a anunţat luni un curs de 4,5018 lei, în scădere cu 0,77 bani comparativ cu vineri. Cursul record pentru euro a fost înregistrat în urmă cu aproape doi ani şi jumătate, pe 3 august 2012, la 4,6481 lei.
Referinţa pentru dolar a coborât cu 0,48 bani de la nivelul record înregistrat vineri la 3,8815 lei. Evoluţia dolarului în raport cu euro este determinată de raportul dintre moneda americană şi cea europeană pe pieţele externe.
Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Cu puţin înainte de ora 13:00, euro era cotat în piaţa interbancară locală la 4,45015 - 4,45030 lei/euro, în scădere de la 4,5080 lei/euro la finalul şedinţei de vineri.
"Volumele sunt mici, deşi sunt şi vânzători şi cumpărători. Probabil se tranzacţionează mai mult ordine comerciale. Regiunea nu se mişcă foarte mult, iar leul are o evoluţie similară. Activitatea mai slabă este determinată probabil de faptul că piaţa din SUA este închisă. În plus, au fost două zile (joi şi vineri, n.r.) agitate, astfel că jucătorii profită de linişte pentru a-şi analiza poziţiile", a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.
Volumele din piaţa interbancară s-au situat în prima parte a şedinţei de luni sub media pentru acest interval al zilei. Cursul maxim la care au fost perfectate tranzacţii s-a situat la 4,45070 lei/euro în deschiderea pieţei, în timp ce minimul a fost consemnat la 4,45015 lei/euro.
În regiune, forintul şi zlotul înregistrează variaţii foarte reduse faţă de euro. Piaţa bancară din SUA este închisă luni pentru o sărbătoare naţională.
Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se află luni la 0,05% - 0,42% pe an, faţă de 0,06% - 0,43% pe an vineri.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână se situează la 0,11% - 0,6% pe an, în scădere uşoară de la 0,12% - 0,62% în şedinţa anterioară.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a stagnat la 1,6% pe an.
Citește pe alephnews.ro: Pariul politic al lui Elon Musk: Cum a devenit Tesla a opta cea mai valoroasă companie din lume
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Vâlcov: O soluţie la creditele în franci ar fi extinderea legii privind restructurarea împrumuturilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe