Noul administrator al Planorama: Soluţia pentru salvarea proiectului,recuperarea TVA de 1,5 mil euro

Judecătorul sindic a decis schimbarea administratorul judiciar al Planorama, firma Conexpert, în locul acesteia fiind desemnată societatea Tanasă şi Asociații, care potrivit asociaţiei cumpărătorilor din ansamblu a găsit şi o soluție de salvare a complexului, respectiv recuperarea TVA de la stat.

Urmărește
32 afișări

"Considerăm a fi un pas important înainte către soluţionarea cu succes a acestui proiect imobiliar faptul că Piraeus Bank şi-a anunţat printr-un comunicat public adresat cumpărătorilor din ansamblul imobiliar Planorama intenţia de susţine reorganizarea judiciară a societăţii EuroHabitat. Aceasta ar putea înlătura iminenţa declanşării procedurii simplificate de faliment a acesteia prin depunerea şi susţinerea unui plan de reorganizare competent şi realist realizat de noul administrator judiciar Tanasă şi Asociaţii. Acesta a reuşit deja să identifice o soluţie de finanţare pentru salvarea proiectului, ignorată până acum de EuroHabitat şi precedentul administrator judiciar: recuperarea TVA. Acesta are o valoare de peste 1,5 milioane euro", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Cumpărătorilor din Ansamblul imobiliar Planorama.

În urma acţiunilor Asociaţiei Cumpărătorilor din Ansamblul imobiliar Planorama, judecătorul sindic a constatat nule actele de procedură şi cele subsecvente întocmite de admnistratorul judiciar după deschiderea procedurii insolvenţei.

Judecătorul sindic a cerut noului administrator să întocmească tabelul preliminar al creanţelor până pe 21 martie, iar pe 15 aprilie să aibă loc prima adunare a creditorilor. Întocmirea tabelului definitiv trebuie realizată până pe 30 aprilie.

"Reprezentanţii cumpărătorilor din ansamblul imobiliar Planorama susţin în continuare deblocarea situaţiei actuale prin finanţarea de către cumpărători şi reluarea lucrărilor de construire şi a transferurilor de posesie proprietate chiar în perioada de observaţie pentru a câştiga timp şi a salva de la degradare complexul. Fiind vorba de multe cazuri sociale ne aşteptăm ca nicio altă parte din cele deja implicate să nu se opună predărilor de posesie şi transferurilor de proprietate efectuate în perioada de observaţie şi, ulterior, reorganizării judiciare", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii cumpărătorilor spun, de asemenea, că Piraeus Bank (banca finanţatoare a proiectului) i-a asigurat telefonic că vor să susţină proiectul, astfel că, în opinia lor, există premisele ca Planorama să devină primul complex care este salvat prin competenţă.

"Considerăm că transferul controlului de la fostul dezvoltator Euro Habitat şi fostul administrator judiciar (...) către banca finanţatoare şi un administrator judiciar profesionist şi onest reprezintă singura soluţie viabilă", se mai spune în comunicat.

Proiectul Planorama a fost anunţat încă din anul 2005 şi prevedea construcţia a 1.100 de locuinţe în patru blocuri, în urma unei investiţii de 70 milioane de euro, însă niciun apartament nu a fost livrat către cumpărători, lucrările de construcţie fiind întrerupte de mai multe ori din diverse cauze. Construcţia trebuia să fie finalizată încă din 2007.

În aceste condiţii, o parte dintre clienţi au semnat cu dezvoltatorul proiectului contracte de reziliere a contractelor, iar unii dintre aceştia au şi primit banii înapoi. Printre clienţii complexului se numără preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă şi cântăreaţa Andreea Bălan. Acestea vor fi prezente joi la conferinţa de presă organizată de Asociaţia cumpărătorilor.

Tribunalul Bucureşti a hotărât la sfârşitul lunii iunie intrarea în procedură generală de insolvenţă prin reorganizare a Eurohabitat, dezvoltatorul Planorama, iar instanţa a numit şi un administrator judiciar, firma Conexpert.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici