Noul model Toyota Hilux 2012 va fi lansat în România în toamna acestui an
Toyota România, importatorul mărcii japoneze pe plan local, va lansa în toamna acestui an noul model pick-up Hilux 2012, cel mai vândut vehicul din acest segment din ultimii trei ani, potrivit unui comunicat al distribuitorului.

Noul model Toyota Hilux 2012 va fi lansat în România în toamna acestui an (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Noul model va fi disponibil în cu trei tipuri de caroserie, Cabina Simplă, Extinsă şi Dublă, şi va fi echipat cu două versiuni de motoare, de 2,5 şi 3,0 litri.
De asemenea, clienţii vor putea opta pentru versiunea cu tracţiune pe două roţi sau integrală şi transmisie manuală sau automată.
Faţă de modelul anterior, consumul în ciclu combinat al Hilux 2012 a fost redus cu un litru la suta de kilometri, la un consum de 7,3 liri şi emisii de dioxid de carbon de 193 grame pe kilometru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin afirmă că este nevoie de Europa în negocierile privind Ucraina, dar vrea mai întâi îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moscova şi Washington / Liderul de la Kremlin sugerează ca Rusia şi SUA să reducă cheltuielile militare
-
Merz vrea ca Germania să redevină o superputere militară. Berlinul vrea să investească de urgenţă 200 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei
-
Horoscop 25 februarie 2025: Claritate pentru Gemeni, energie pentru Taur, răbdare pentru Rac
Partea frontală a noului Hilux este schimbatã radical, având capota, grila radiatorului, farurile şi bara faţă complet schimbate.
Noul Hilux este produs la fabricile Toyota Motor Thailanda şi Toyota Africa de Sud.
Anul trecut, în Europa au fost vândute 21.866 de vehicule, reprezentând o cotă de piaţă 25% din totalul segmentului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:50
-
astăzi, 06:28
FCSB pune marţi în vânzare bilete pentru meciul cu Olympique Lyon din optimile Europa League