Şapte bănci vor fi AMENDATE de autorităţile europene pentru manipularea pieţei valutare

Publicat: 10 05. 2019, 14:57
Actualizat: 10 05. 2019, 14:59

Unele bănci vor beneficia de o reducere de 10% a amenzilor dacă vor recunoaşte abaterea. În schimb Credit Suisse a anunţat că va ataca în instanţă amenda. Nu este clar dacă Comisia Europeană va putea finaliza cazul în timp util pentru a amenda, în perioada următoare, banca elveţiană.

Autorităţile europene, care au investigat cazul timp de şase ani şi care ar putea amenda cu până la 10% din cifra de afaceri globală a companiei pentru încălcarea normelor UE, a refuzat să comenteze.

La rândul lor, Barclays, Citigroup, JPMorgan, Royal Bank of Scotland şi HSBC au refuzat să comenteze.

Barclays, BNP Paribas, Citigroup, JPMorgan, Royal Bank of Scotland şi UBS au admis că sunt vinovate, într-un caz asemănător în SUA şi au fost amendate cu peste 2,8 miliarde de dolari.

Autorităţile de reglementare americane au declarat că riglarea cursului de schimb a fost făcută, prin intermediul unor camere de chat cu nume precum „Cartelul”, „Mafia” şi „Clubul bandiţilor”.