Nuclearelectrica şi Compania Uraniului au finalizat transferul liniei de procesare a uraniului
Societatea Naţională Nuclearelectrica şi Compania Naţională a Uraniului, în insolvenţă, au finalizat miercuri tranzacţia referitoare la o parte a activelor aferente fluxului tehnologic al liniei de procesare a concentratului de uraniu, de la Uzina E a Sucursalei Feldioara a CNU.
Nuclearelectrica şi Compania Uraniului au finalizat transferul liniei de procesare a uraniului
Procesul a fost demarat în luna martie 2021, după un proces de due-dilligence al ambelor companii şi a fost finalizat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare. În urma contractului, Societatea Naţională Nuclearelectrica primeşte dreptul de proprietate asupra clădirilor, bunurilor imobile şi mobile aferente fluxului Uzinei E a Sucursalei Feldioara, securizând circuitul nuclear integrat din România, în cadrul unui singur operator economic, după ce în luna august 2021, CNU a transferat către SNN licenţa de exploatare de la Tulgheş-Grinţieş.
Predarea-primirea bunurilor a fost făcută în data de 27 decembrie 2022, iar preţul achitat de cumpărător pentru active a fost de 29.136.141 lei.
Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat: “Un obiectiv major pentru securitatea energetică a României a fost atins prin finalizarea acestui transfer de active. Dacă până acum circuitul nuclear integrat era definit la nivel de principii, prin lege, el devine astăzi realitate concretă. Societatea Naţională Nuclearelectrica va putea să efectueze toate operaţiunile necesare acestui circuit integrat: minerit de uraniu, prin licenţa de la Tulgheş-Grinţieş, procesarea concentratelor tehnice, prin fabrica de la Feldioara, realizarea combustibilului nuclear, prin Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti, şi exploatarea acestui combustibil, prin Centrala de la Cernavodă. Totodată, asistăm şi la prima tranzacţie de tip M&A din sectorul energetic între companii la care statul este acţionar majoritar sau unic”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Traficul rutier este îngreunat pe mai multe şosele importante din România din cauza ceţii
-
Transnistria reduce întreruperile de curent, dar criza energetică persistă. Gazul rusesc rămâne miza conflictului
-
Avertizări meteo de ceaţă în sud-estul României şi de vânt puternic în nord-vest
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO