Nuclearelectrica va cheltui 50 milioane euro pentru testele de stres ale centralei de la Cernavodă

Nuclearelectria va cheltui 50 milioane euro din fonduri proprii pentru realizarea testelor de stres ale centralei nucleare de la Cernavodă, a declarat marţi directorul general al companiei, Pompiliu Budulan.

Urmărește
4 afișări

În urma avarierii centralei nucleare japoneze de la Fukushima de către un cutremur puternic, urmat de un val tsunami, Comisia Europeană şi guvernele statelor membre au decis ca securitatea funcţionării celor 143 de unităţi nucleare din UE să fie verificată prin aplicarea unor teste de stres, operaţiune în urma căreia să fie elaborate standarde de funcţionare pentru fiecare unitate nucleară.

Testele de stres la centrala de la Cernavodă vor începe în acest an şi se vor finaliza în 2012.

"Avem aceşti bani (50 milioane euro - n.r.)", a spus Budulan.

Anterior, Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare, a arătat că unitatea a fost proiectată să reziste la cutremure cu magnitudinea de opt grade pe scara Richter, iar seismele care se pot produce în România pot avea o intensitate maximă în intervalul de 7-7,5 grade.

Cele două reactoare nucleare funcţionale ale centralei de la Cernavodă asigură aproape 20% din necesarul de electricitate la nivel naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici