Prima pagină » Economic » Ministerul Economiei va ceda o parte din participaţia la reactoarele nucleare 3 şi 4

Ministerul Economiei va ceda o parte din participaţia la reactoarele nucleare 3 şi 4

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban a declarat, joi, că instituţia a decis să-şi reducă participaţia la compania mixtă care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, în prezent de 51%.
Ministerul Economiei va ceda o parte din participaţia la reactoarele nucleare 3 şi 4
27 mai 2010, 13:34, Economic

„S-a hotărât ca o parte din cei 51% să fie cedate. Am auzit vorbindu-se de reducerea participaţiei la 25%”, a spus Şerban, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Energy.

EnergoNuclear, compania mixtă care construieşte cele două reactoare, este controlată în proporţie de 51% de stat, prin intermediul Nuclearelectrica.

RWE (Germania), Enel (Italia), GDF SUEZ) Franţa) şi CEZ (Cehia) au fiecare câte 9,15% din titluri. ArcelorMittal şi Iberdrola deţin câte 6,2% din acţiuni.

Reducerea participaţiei statului a fost vehiculată până în prezent ca o posibilitate, fără să existe o decizie în acest sens.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, la 7 mai, că diminuarea deţinerii statului ar fi „un element de încredere” pentru investitorii privaţi.