Numărul înmatriculărilor de vehicule noi a scăzut în iulie cu aproape 4,1%

Publicat: 12 08. 2010, 11:09
Actualizat: 06 11. 2012, 22:35

Faţă de luna anterioară, în iulie, înregistrările de vehicule au crescut cu 2,8%, iar cele de autoturisme cu 1%.

În primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 36%, la 47.017 unităţi.

În luna iulie, la DRPCIV au fost înregistrate 168 de mopede şi motociclete, cu 29% mai puţine faţă de aceeaşi lună din 2009.

Totodată, înmatriculările de autovehicule de transport de mărfuri au coborât cu 22%, la 717 de unităţi.

Chiar dacă a înregistrat o scădere de 7,4% faţă de iulie 2009, Dacia fost cea mai vândută marcă de autoturisme, cu 3.864 de unităţi.

Marca autohtonă a fost urmată în clasament de Skoda şi Renault, cu 1.074 unităţi (creştere de 27,3%) respectiv, 870 unităţi (creştere de 12%).