Numărul insolvenţelor a scăzut cu 8% la patru luni, iar al suspendărilor de activitate cu 68%

Un număr de 7.192 de firme au intrat în insolvenţă în primele patru luni, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar în acelaşi interval 8.627 de societăţi şi-au suspendat activitatea, cu 68% mai puţine, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Urmărește
8 afișări

În perioada ianuarie-aprilie 2010 au intrat în insolvenţă peste 7.820 de firme şi şi-au suspendat activitatea 26.843 de societăţi.

În luna aprilie s-a înregistrat 2.110 insolvenţe, în scădere uşoară, faţă de martie, când s-a atins un maxim de la începutul anului, cu 2.198, faţă de 1.243 în ianuarie şi 1.650 în luna februarie, arată datele ONRC.

Cele mai multe firme care au apelat la procedura insolvenţei au fost cele din domeniul comerţului, urmate de cele din industria prelucrătoare şi de cele din sectorul construcţiilor.

Distribuţia pe judeţe poziţionează Bucureşti pe primul loc după numărul firmelor care au nu au mai avut fonduri pentru a-şi achita datoriile, cu 691 de firme, fiind urmat de Dolj - 573 şi Constanţa- 489.

În perioada analizată au fost înmatriculate 42.431 de firme noi, faţă de 37.947 în intervalul similar din 2010.

În România erau înregistrate la sfârşitul lunii aprilie peste 895.000 de firme.

Anul trecut numărul insolvenţelor a ajuns la 21.692, puţin peste nivelul înregistrat în 2009, când 19.894 de companii au intrat în incapacitate de plată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici