- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (16.03.2011, 18:46)
- Adrian Dumitrache , Adrian Dumitrache ,
Numărul PC-urilor şi telefoanelor din România va creşte cu 30% până în 2015
Numărul calculatoarelor şi telefoanelor mobile utilizate de români va creşte cu 30,3% cu până în 2015 faţă de anul trecut, evoluţie care va tripla traficul de date ca volum, la 13,2 milioane de TB/an, potrivit estimărilor Nokia Siemens Networks (NSN).
Urmărește
221 afișări
Numărul PC-urilor şi telefoanelor din România va creşte cu 30% până în 2015 (Imagine: Shutterstock)
Cifrele au fost anunţate în cadrul prezentării de către NSN a unei soluţii de comunicaţii din generaţia a patra (LTE).
Un TB este egal cu 1.000 GB. Un film de 90 minute în format standard are o capacitate sub 1 GB.
Potrivit datelor NSN, la finele anului 2010, românii utilizau 25,5 milioane de telefoane mobile, plus două milioane de terminale inteligente (smartphone-uri), care vor ajunge la circa 7,5 milioane în 2015. Numărul telefoanelor mobile va creşte cu 4,7% în următorii cinci ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
De asemenea, numărul de calculatoare (inclusiv laptop-uri) în uz se ridica la 4,5 milioane de unităţi la finele anului precedent şi va ajunge la 7,5 milioane peste cinci ani.
La nivelul anului precedent, traficul generat de calculatoate şi telefoanele mobile s-a situat la 4,2 milioane de Terabiţi.
NSN a prezentat, miercuri, o soluţie LTE care va permite furnizorilor de servicii de comunicaţii să facă faţă creşterii exponenţiale a traficului de date mobile şi să îşi diminueze costurile operaţionale.
Demonstraţiile au inclus servicii de videoconferinţă de înaltă definiţie (HD) şi de video streaming în 3D, precum şi un transfer de fişiere la o rată de 100 Mbit/s (permite descărcarea unui film de 90 de minute în circa 60 de secunde).
"Pe fondul progresului înregistrat în ceea ce priveşte dispozitivele, reţelele şi noile servicii, utilizarea benzii largi mobile a explodat şi a transformat obiceiurile şi aşteptările utilizatorilor. Aceştia încep să se bazeze pe aplicaţii şi servicii mai sofisticate decât simplele aplicaţii de e-mail şi navigare pe internet. LTE oferă o mai mare eficienţă a reţelelor, o utilizare optimizată a spectrului şi viteze impresionante", a declarat şeful NSN România, Dragoş Chivu.
El a adăugat că NSN are un interes deosebit în a aduce serviciile în bandă largă şi în zonele rurale.
"Autorităţile române au declarat că până în 2015 se preconizeaza o tranziţie completă catre televiziunea digitală. În acest context, operatorii vor putea în curând să extindă acoperirea serviciilor în bandă largă prin exploatarea dividendului digital care devine astfel disponibil", a spus Chivu.
Aria de acoperire mai mare în banda de frecvenţă de 800 MHz le va permite operatorilor să deservească o anumită zonă investind mai puţin în infrastructură, comparativ cu aceeaşi tehnologie în spectru mai înalt.
Prezent la eveniment, preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, a afirmat că până la finele acestui an va fi definitivată strategia privind introducerea serviciilor de comunicaţii mobile de bandă largă în benzile de frecvenţe 2.500-2.690 MHz şi 790-862 MHz.
"Astfel, la începutul anului 2012 , ANCOM va putea deschide licitaţia către operatori. Există astfel mari şanse ca în primul semestru al anului viitor să avem licenţele date şi să stimulam astfel investiţiile în broadband-ul mobil de bandă largă. În alocarea licenţelor, ne vom ghida după modelul Germaniei, stimuland acoperirea zonelor defavorizate", a spus Marinescu.
NSN este o companie mixtă a grupului finlandez Nokia cu germanii de la Siemens şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de echipamente şi servicii în domeniul telecomunicaţiilor.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe