US Labor Department, echivalentul Ministerului Muncii al Statelor Unite ale Americii, a raportat un bilanţ de 6.6 milioane cereri de somaj pentru ultimele 7 zile. În total, numărul cererilor a urcat la 16 milioane în decurs de doar 3 săptămâni, de la startul crizei iscate de răspândirea epidemiei de coronavirus.
Ca reacţie, guvernul american a decis să adopte mai multe măsuri pentru protecţia şomerilor, sub forma unui document numit The CARES Act. Acesta prevede măsuri de ajutorare atât a celor daţi afară, dar şi a persoanelor fizice autorizate care au rămas fără colaborări.
Cele mai multe concedieri au survenit în domeniul HoReCa, după închiderea tuturor restaurantelor, puburilor, dar şi a hotelurilor.
US Federal Reserve a introdus un stimulent financiar de 2.300 miliarde de dolari pentru sprijinirea economiei.
„Prioritatea numărul 1 este să ne adresăm sprijinirii crizei de sănătate, să limităm răspândirea virusului, apoi să revenim la normal’, a spus Jay Powell, preşedintele Rezervei Federale Americane.