Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut uşor în primele două luni, la aproape 50.000

Numărul tranzacţiilor imobiliare a totalizat în primele două luni aproape 50.000, în uşoară creştere faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Notarilor Publici (UNNPR).

Urmărește
5 afișări

În luna ianuarie au fost încheiate 23.560 de tranzacţii imobiliare, în timp ce în februarie s-a înregistrat o creştere la 26.400 de operaţiuni, reiese din datele UNNPR transmise la solicitarea MEDIAFAX. Din cele 50.000 de tranzacţii, peste 20% au fost realizate prin credit.

În ianuarie 2010 au fost încheiate 21.471 tranzacţii, iar în februarie 25.877 de contracte, respectiv un total de 47.348.

Pe de altă parte, faţă de sfârşitul anului trecut, se remarcă o scădere a numărului de tranzacţii atât în ianuarie, cât şi în februarie, în condiţiile în care în decembrie au fost încheiate peste 31.000 de achiziţii.

Anul trecut nu a adus schimbări majore faţă de anul 2009, în ceea ce priveşte tranzacţiile imobiliare, înregistrându-se o relativă stagnare. Astfel, tranzacţiile imobiliare realizate anul trecut au ajuns la 352.272, în uşoară scădere faţă de nivelul din 2009, când au totalizat 352.541.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici