În 2009, Orange România a avut încasări de 1,05 miliarde euro, faţă de 1,31 miliarde euro în 2008. Veniturile companiei au depăşit pentru prima dată pragul de un miliard de euro în 2007, când au urcat cu peste 24% faţă de 2006.
Numărul clienţilor companiei s-a redus anul trecut cu 4,8%, la 10,464 milioane, de la 10,995 milioane la finele lui 2009, se arată într-un raport al grupului francez France Telecom. Scăderea bazei de clienţi a fost resimţită în general pe serviciile PrePay, notează Orange România într-un comunicat transmis joi.
„Cele mai vizibile efecte ale degradării climatului economic asupra bazei de clienţi se observă pe segmentul PrePay. Totuşi, suntem foarte mulţumiţi de evoluţia segmentului clienţilor cu abonament, care a continuat să se stabilizeze. Baza de clienţi a înregistrat creşteri, rata de reziliere a contractelor fiind mai scăzută decât cea din perioada anterioară crizei”, a declarat în comunicat directorul general al Orange România, Thierry Millet.
Venitul mediu anual pe utilizator a scăzut de la 92 de euro la 83 de euro.