Acţiunile Vimetco, emise sub forma certificatelor globale de depozit (global depositary receipts – GDR), au debutat la Bursa de Valori de la Londra (London Stock Exchange -LSE) pe 2 august 2007, iar UniCredit Markets & Investment Banking şi Morgan Stanley & Co. International au fost intermediarii emisiunii.
Morgan Stanley va exercita, în nume propriu şi al UniCredit, opţiunea de suprasubscriere, care se referă la un număr total de 935.150 de acţiuni suplimentare.
Vimetco, fosta Marco Industries, a lansat o ofertă publică iniţială printr-o emisiune de certificate globale de depozit, în urma căreia a obţinut 515 milioane de dolari. Compania a arătat că această sumă poate creşte la peste 590 de milioane de dolari, în cazul exercitării tuturor opţiunilor de suprasubscriere.
Oferta a cuprins 30% din acţiunile Vimetco, respectiv 46,8 milioane de acţiuni ordinare şi 10,45 milioane de titluri noi, sub formă de certificate de depozit.
În urma exercitării opţiunii, ponderea acţiunilor aflate în circulaţie la bursă se va plasa la 26,5%.
Compania-mamă a Vimetco, Romal Holdings, înregistrată de asemenea în Olanda, a acordat intermediarilor emisiunii, UniCredit şi Morgan Stanley, opţiunea de suprasubscriere, astfel încât cele două bănci să poată prelua până la 8,58 milioane de acţiuni sub formă de certificate de depozit.
Vimetco este al zecelea mare producător de aluminiu din China şi cel mai mare din Europa Centrală şi de Est.
Grupul şi-a schimbat recent denumirea din Marco Industries.