Prima pagină » Economic » Resursele de energie primară au scăzut cu 12,0% în România

Resursele de energie primară au scăzut cu 12,0% în România

În perioada 1.I-31.VIII.2020, resursele de energie primară au scăzut cu 12,0%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 3,1%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, anunţă INS.
Resursele de energie primară au scăzut cu 12,0% în România
Dorin Oancea
12 oct. 2020, 10:03, Economic

Principalele resurse de energie primară în perioada 1.I-31.VIII.2020, au totalizat 20442,3 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 2778,2 mii tep faţă de perioada 1.I-31.VIII.2019. Producţia internă a însumat 11790,7 mii tep, în scădere cu 1606,3 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 8651,6 mii tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 41895,7 milioane kWh, în scădere cu 1341,5 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019.

Producţia din termocentrale a fost de 12951,3 milioane kWh, în scădere cu 2377,1 milioane kWh (-15,5%).

Producţia din hidrocentrale a fost de 10687,2 milioane kWh, în scădere cu 1413,2 milioane kWh (-11,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7363,1 milioane kWh, în creştere cu 8,7 milioane kWh (+0,1%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1.I-31.VIII.2020, a fost de 4775,1 milioane kWh, în creştere cu 368,1 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1301,6 milioane kWh, în creştere cu 6,7 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019.

Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 35164,4 milioane kWh, cu 5,1% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 9,6%, iar consumul populaţiei a crescut cu 3,5%.

Exportul de energie electrică a fost de 3278,3 milioane kWh în creştere cu 797,9 milioane kWh.