O delegaţie a FMI vine la Bucureşti după jumătatea lunii ianuarie
O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va sosi la Bucureşti după jumătatea lunii ianuarie pentru a discuta cu autorităţile române despre acordul de finanţare încheiat cu România, fără ca acest acord să fie renegociat, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
O delegaţie a FMI vine la Bucureşti după jumătatea lunii ianuarie (Imagine: Mediafax Foto)
"O delegaţie a FMI va sosi la Bucureşti după jumătatea lunii ianuarie. Acordul nu va fi renegociat, ci discutat", a spus Boc.
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că România nu va renegocia acordul cu FMI, însă vor avea loc discuţii cu reprezentanţii instituţiei pentru suplimentarea sumelor destinate dezvoltării, fără a fi neapărat necesară creşterea ţintei de deficit bugetar.
Nivelul deficitului bugetar ar urma să scadă de la 7,3% din PIB în 2009 la 5,9% în acest an, potrivit acordului încheiat cu FMI.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO