Prima pagină » Economic » Analiştii, mai optimişti în privinţa perspectivelor economiei României

Analiştii, mai optimişti în privinţa perspectivelor economiei României

Analiştii şi-au îmbunătăţit, în decembrie, percepţia asupra perspectivelor economiei româneşti în următoarele şase luni, comparativ cu estimările realizate în luna noiembrie, potrivit unui studiu realizat de institutul german ZEW şi Erste Group Bank.
Analiştii, mai optimişti în privinţa perspectivelor economiei României
05 ian. 2009, 14:49, Economic

Institutul german de cercetare economică ZEW şi grupul austriac Erste Bank au realizat, în perioada 20 noiembrie – 8 decembrie 2008, sondajul lunar printre analiştii de pe piaţa financiară şi au calculat indici privind evaluarea condiţiilor economice actuale, perspectivele economice în următoarele şase luni, evoluţia inflaţiei, a burselor şi cursului de schimb în statele din Europa Centrală şi de Est şi zona euro. La sondaj au participat 73 de analişti.

Indicele condiţiilor economiei româneşti a crescut în decembrie cu 17,9 puncte, la -23,6 puncte, în contextul în care 47,1% dintre analiştii intervievaţi consideră că situaţia este "proastă".

Totuşi, ponderea experţilor care evaluează situaţia economiei României ca fiind "bună" a crescut în decembrie cu 21,1 puncte, la 23,5%, în timp ce 29,4% din analişti consideră că situaţia este normală.

În privinţa aşteptărilor privind evoluţia economiei, indicele pentru România a înregistrat cel mai mare avans la nivelul Europei Centrale şi de Est (ECE), de 9 puncte, ajungând la -53 de puncte. Analiştii sunt mai optimişti în legătură cu perspectivele României, comparativ cu aşteptările în privinţa economiilor din Polonia, Cehia şi Slovacia, dar mai pesimişti faţă de anticipaţiile pentru Austria, Croaţia şi Ungaria.

Ponderea experţilor care anticipează o evoluţie normală a României a crescut cu 10,6 puncte, la 39,2%, în contextul în care numărul pesimiştilor a scăzut la 56,9%, iar cel al optimiştilor la 3,9%.

Referitor la aşteptările inflaţioniste ale analiştilor, circa 90% dintre aceştia estimează că avansul preţurilor de consum va continua să se tempereze în Ungaria, România şi Croaţia, în următoarele şase luni.

Astfel, 89,6% dintre analişti estimează că inflaţia va încetini în România, în timp ce 8,3% anticipează o evoluţie constantă a ratei şi doar 2,1% văd o accelerare a ritmului de majorare a preţurilor de consum.

Optimismul analiştilor se referă şi la evoluţia burselor, astfel că 58,3% dintre aceştia previzionează un avans al indicelui BET, şi doar 25% o scădere a acestuia.

În privinţa evoluţiei cursului de schimb, cei mai mulţi experţi, respectiv 40,9% estimează o deprecierea a leului, în timp ce 38,6% dintre analişti previzionează aprecierea monedei naţionale.