O firmă a lui Patriciu vrea să preia fondul Rutley

Publicat: 12 06. 2009, 12:01
Actualizat: 06 11. 2012, 09:22

"Oferta vizează întreg capitalul Rutley, emis sau care urmează să fie emis, care nu este controlat sau contractat deja pentru achiziţie de BSGP", se arată într-un comunicat al BSGP, transmis bursei de la Londra.

BSGP, deţinută indirect de Rompetrol Holding, oferă şase pence pentru fiecare acţiune Rutley.

"Lansăm această ofertă într-o perioadă de incertitudine perpetuă pe pieţele imobiliare europene. Oferta are rolul de a furniza o cale de ieşire acelor acţionari care doresc transformarea participaţiei în numerar, precum şi de a-i sprijini pe cei care vor să-şi menţină investiţia. Presupunând că obţinem controlul la Rutley în urma acestei oferte, inetnţionăm să stabilizăm poziţia financiară a companiei şi să luăm alte măsuri pentru a-i îmbunătăţi performanţele", a declarat Dinu Patriciu în comunicat.

BSGP atribuie fondului o valoare de piaţă de 446,578 milioane lire, însă firma are datorii de 434,023 milioane lire, potrivit datelor disponibile la 31 decembrie 2008, se mai arată în comunicat.

Preţul de şase pence pe acţiune oferit reprezintă o primă de 107% faţă de cotaţia de închidere de 2,9 pence pe acţiune din 27 martie 2009 de pe bursa de la Londra, potrivit sursei citate.

La finele şedniţei de joi, o acţiune Rutley era cotată la 6,88 pence, capitalizarea firmei fiind de 16,02 milioane lire, potrivit datelor afişate de bursa londoneză. BSGP a ales ca referinţă ziua de 29 martie deoarece, începând cu următoarea şedinţă de tranzacţionare, cotaţia Rutley a fost influenţată pozitiv de un anunţ al conducerii firmei care arăta că există investitori interesaţi de preluare.

"Presupunând că sunt respectate condiţiile stipulate în ofertă, acţionarii Rutley care doresc să-şi păstreze integral sau parţial investiţia vor beneficia de sprijinul BSGP, din poziţia de acţionar majoritar", se mai arată în comunicat.

BSGP a propus, în luna martie, conducerii fondului să recapitalizeze firma, înainte ca aceasta să semnaleze public interesul unor investitori pentru preluare. Pe 17 aprilie, BSGP a preluat 150.000 de acţiuni Rutley, la un preţ de 4,25 pence pe acţiune, suma totală ridicându-se la 637.500 lire sterline.

Cele 150.000 de acţiuni deţinute asigură BSGP o participaţie de 6,4% din capitalul Rutley.

BSGP a preluat, în prima parte a acestui an, fondul de investiţii imobiliare Fabian, tranzacţie avizată în martie de Consiliul Concurenţei.

Fondul Rutley Europe Property este implicat în mai multe proiecte imobiliare din Europa Centrală, principalele operaţiuni fiind localizate în Germania, Polonia, Suedia, Belgia, Olanda şi Franţa, potrivit site-ului firmei.

Fondul este administrat de Rutley Capital Partners, cu sediul la Londra, divizia de management pe real estate a grupului Knight Frank, fondat în 1896.