O firmă din Bistriţa vrea să producă energie în panouri fotovoltaice, investiţie de 20 milioane euro

Green Energy Specialists (GES) Bistriţa intenţionează să construiască până în 2012 două parcuri fotovoltaice în care să producă energie solară, proiectele fiind evaluate la aproximativ 20 milioane euro, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al firmei, Claudiu Pop.

Urmărește
60 afișări

"Este vorba de două proiecte, care cumulat ar urma să aibă 9 MW instalaţi. Construcţia primului proiect, de 1 MW, va începe în august, iar a celui de-al doilea, de 8 MW, în martie-aprilie anul viitor", a afirmat Pop.

Ambele proiecte vor fi construite în localitatea Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Pop a precizat că pentru instalarea unui MW fotovoltaic costurile sunt cuprinse între 2 şi 2,3 milioane de euro, în timp ce veniturile anuale se ridică până la 300.000 de euro.

Primul proiect va fi realizat de GES inclusiv cu fonduri europene, în timp ce pentru al doilea firma aşteaptă potenţiali investitori.

"Proiectul de 8 MW este într-un stadiu incipient, încă nu ne-am apucat de construcţia lui", a adăugat Pop.

Legislaţia de promovare a producţiei de energie din surse regenerabile, care ar urma să fie aprobată de Comisia Europeană la jumătatea acestui an, prevede acordarea a şase certificate verzi pentru fiecare MW produs în panouri fotovoltaice.

Certificatele verzi sunt acordate producătorilor de energie din surse regenerabile şi se tranzacţionează în România la circa 55 euro pe unitate, aceasta fiind valoarea maximă permisă de legislaţie. Preţul minim este 27 euro pe certificat.

Pop deţine 35% din capitalul GES, iar alte două persoane - Ciprian Iuliu Pătrascu şi Francisc Mathe - controlează 35%, respectiv 30% din acţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici