O firmă din Oradea caută constructori pentru o clădire de birouri, contract estimat la 8,4 mil. euro

Firma Macio din Oradea vrea să contracteze lucrări de construcţie şi dotare a unei clădiri de birouri, în baza unui contract estimat la 34,3 milioane lei (8,4 milioane euro) fără TVA finanţat prin Programul Operaţional Regional.

Urmărește
38 afișări

Proiectul prevede construcţia unui imobil 2S+P+5E, cu destinaţia birouri şi săli de conferinţă, denumit Centrul Regional de Afaceri Oradea, potrivit unui anunţ al firmei.

Contractul, cu o durată de 17 luni de la data atribuirii, include şi realizarea de utilităţi, instalaţii, finisaje, montaj, achiziţia echipamentelor şi dotările clădirii.

Finanţarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene şi surse proprii ale beneficiarului.

Firma contractantă va atribui lucrările prin licitaţie restrânsă accelerată, criteriile de atribuire fiind preţul ofertei, cu o pondere de 50%, durata de execuţie (20%), durata de garanţie (15%) şi durata de mobilizare (15%).

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 6 mai.

Firma Macio este controlată integral de Massimo Burtet, cu cetăţenie italiană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici