O instanţă din Ecuador obligă Chevron la plata a 8,6 miliarde dolari pentru pagube aduse mediului

O instanţă de judecată din Ecuador a decis că grupul petrolier american Chevron trebuie să plătească despăgubiri de 8,6 miliarde de dolari pentru pagube aduse mediului înconjurător în urmă cu 40 de ani, potrivit Financial Times.

Urmărește
8 afișări

Din totalul despăgubirilor, 6,4 miliarde de dolari vor fi utilizate pentru acţiuni de curăţare a solului şi apei. Restul de 2,2 miliarde de dolari va fi folosit pentru finanţarea unui sistem local de sănătate.

Chevron, care nu mai deţine active în Ecuador, a anunţat că va face apel la hotărârea instanţei, pe care o consideră ilegitimă şi neaplicabilă. Procesul durează de 18 ani, iar analiştii anticipează că va mai continua câţiva ani.

Cazul a apărut după ce producătorul de petrol Texaco a format o alianţă cu Petroecuador, companie de stat. Alianţa a deschis exploatări petroliere în apropiere de graniţa cu Columbia spre sfârşitul anilor 1960. În 1993, mai multe comunităţi locale au deschis proces împotriva Texaco şi au acuzat compania că a poluat mediul, punând în pericol sănătatea populaţiei.

Texaco a părăsit Ecuadorul în 1992 şi a fost achiziţionat în 2001 de Chevron. Grupul consideră că Texaco s-a achitat de obligaţii când a curăţat mai multe puţuri petroliere ca parte a unui acord de 40 de milioane de dolari încheiat în 1995 cu guvernul ecuadorian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici