Oamenii de afaceri solicită plafonarea contribuţiilor CAS la 3 salarii medii brute în loc de cinci
„Vom susţine în continuare în Parlament trei aspecte care, deşi au fost discutate în procesul de consultare (al Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală – n.r.), nu au fost cuprinse în draftul care a plecat spre Parlament. Vom susţine în comsiile de specialitate cosolidarea fiscală pentru impozitul pe profit a grupurilor de firme, la nivel de hoding românesc, reducerea plafoanelor pentru CAS de la cinci la trei salarii medii brute pe economie, pentru creşterea conformării voluntare, şi revizuirea unor prevederi din Codul de Procedură Fiscală”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Angela Roşca, membru al Romanian Business Leaders, specialist în fiscalitate.
Oamenii de afaceri sunt nemulţumiţi de introducerea obligaţiei de informare zilnică a Fiscului de către bănci, auditori, contabili, notari, avocaţi sau agenţi imobiliari despre tranzacţiile de peste 5.000 de euro de care au cunoştinţă, motivând că măsura va presupune costuri foarte mari pentru contribuabilii care trebuie să raporteze aceste date.
Potrivit lui, Eugen Voicu, preşedintele Certinvest, Codul Fiscal trebuie aplicat în spiritul lui, pentru că altfel distruge mediul de afaceri.
„Trebuie să avem instituţii corecte şi transparente, care să aplice Codul în spiritul, nu în litera lui, altfel distruge mediul de afaceri. Să fim atenţi la spiritul legilor, să încercăm să dezvoltăm pieţele, pentru că altfel nu vom ajunge să creştem aşa cum ne dorim”, a spus Voicu.
Pe de altă parte, alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri spun că noul Cod Fiscal a fost adoptat cam rapid şi fără a se realiza un studiu de impact, dar şi că nu prevede facilităţi fiscale pentru a stimula investiţiile.