Ponta, după ce a spus că PSD susţine Legea insolvenţei, întrebat dacă o va vota: Să văd forma
Ponta a spus, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că părerile partidelor componente sunt diferite vizavi de Legea insolvenţei, în baza ideologiei de la care se revendică fiecare formaţiune.
„Am discutat şi în coaliţie. Aici nu avem păreri la fel. PSD e în favoarea unei legislaţii care să protejeze persoanele fizice, noi fiind de stânga, e normal. PLR şi PC, fiind serios de dreapta, nu prea sunt de acord cu aşa ceva şi trebuie în Parlament să se voteze”, a spus Ponta.
Întrebat dacă se va media în interiorul coaliţiei tema Legii insolvenţei, Ponta a răspuns negativ, el arătând că Parlamentul este cel care va decide, prin vot.
„Nu, dar nu e nevoie, asta nu e o chestiune pe care am discutat-o în coaliţie. Repet, e şi o chestiune de ideologie: noi, ca partid de stânga, e normal să ţinem mai mult cu debitorii. Partidele de dreapta e normal să ţină cu mediul de afaceri şi cu băncile. Mai de departe, cea mai inexplicabilă poziţie o are PNL, care e de dreapta şi are o poziţie chiar de extremă stânga faţă de noi”, a spus Ponta.
El a arătat că parlamentarii PSD sunt pentru o lege care să protejeze debitorii, respectiv o lege care să reglementeze protecţia persoanele fizice.
Întrebat dacă va vota Legea insolvenţei, ca deputat, Ponta a răspuns: „Să văd forma…”.