Compania aeriană a anunţat că a informat toţi clienţii afectaţi, oferindu-le o refinanţare sau o alternativă de zbor. Clienţii vor primi, de asemenea, un voucher de călătorie în valoare de 40 de lire pentru un zbor dus sau 80 de lire pentru o cursă dus-întors, care poate fi folosit pentru a rezerva un zbor Ryanair în perioada octombrie-martie 2018.
Printre cele 34 de rute care vor fi suspendate se numără şi Edinburgh – Glasgow, Gatwick – Belfast, Newcastle – Faro şi Glasgow – Las Palmas.
„De astăzi, nu vor mai fi anulate zboruri deja programate în această iarnă sau în vara anului 2018. Creşterea mai lentă din această iarnă va genera un număr mai mare de aeronave şi echipaje libere, ceea ce ne va permite să gestionăm volumul de zboruri anuale pe care ne-am angajat să le punem la dispoziţie până în decembrie 2017. Vom începe o nouă perioadă de zbor de 12 luni, la 1 ianuarie 2018, în acord total cu reglementările UE şi cerinţele IAA”, a transmis directorul general al companiei aeriene, Michael O’Leary.
Ryanair a anunţat că va anula până la 50 de zboruri pe zi, până pe 31 octombrie, afectând aproape 400.000 de pasageri. Măsura a fost luată pentru îmbunătăţirea punctualităţii curselor efectuate de companie, „care a scăzut sub 80% în primele două săptămâni din septembrie”, din cauza deficitului de personal.
Citeşte şi: Roata Aniversară GOOGLE | SURPRIZE pregătite pentru utilizatori, pentru a marca 19 ani de activitate
Citeşte şi: ŞEDINŢA de Guvern | Tudose: Daea iar a speriat Europa, dar nu cu oaia/ Premierul, către un secretar de stat: Vine iarna. Sunteţi pregătiţi? – VIDEO
Citeşte şi: Euro, la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani. Leul scade şi faţă de dolarul american
Citeşte şi: Consultanţii fiscali, mulţumiţi de restrângerea aplicării plăţii defalcate a TVA, decisă ieri de senatori, dar cer în continuare corecţii
Citeşte şi: TOPUL celor mai competitive ţări din lume: Elveţia, în fruntea clasamentului/ Ce loc ocupă România şi ce probleme sunt