BCE subliniază, în sondajul Bank Lending Survey efectuat trimestrial, că criza datoriilor de stat a determinat apariţia unor dificultăţi în privinţa finanţării de pe pieţe.
„În trimestrul al doilea al acestui an, efectele negative de spillover (deversare – n.r.) ale crizei datoriilor de stat par să fi înrăutăţit capacitatea băncilor de a obţine finanţare. Astfel, băncile arată că accesul la finanţarea wholesale a devenit mai dificil comparativ cu primul trimestru”, se spune în raportul care prezintă rezultatele sondajului, dat publicităţii miercuri.
Băncile anticipează că dificultăţile întâlnite în privinţa finanţării wholesale vor persista în trimestrul al treilea, însă condiţiile se vor îmbunătăţi uşor faţă de aprilie-iunie.
Potrivit sondajului, băncile anticipează restrângerea condiţiilor de credit cu 5% în trimestrul al treilea.
La sondaj au răspuns 120 de bănci din zona euro.