O subsidiară din SUA a Iukos vrea să ceară Rusiei daune de 100 miliarde de dolari
O subsidiară din SUA a grupului petrolier Iukos, lichidat după intrarea în faliment în 2006, intenţionează să deschidă un proces împotriva guvernului rus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi să ceară daune de 100 de miliarde de dolari, transmite RIA Novosti.

O subsidiară din SUA a Iukos vrea să ceară Rusiei daune de 100 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Procesul va viza cea mai despăgubire din istoria de 60 de ani a curţii europene de justiţie, a spus directorul Iukos International, Bruce Misamore, fost director financiar al grupului rus Iukos.
Iukos International apără interesele a 55.000 de acţionari ai grupului, afectaţi de falimentul şi lichidarea prin vânzare la licitaţie a activelor din Rusia, a adăugat Misamore.
Iukos a încetat să existe oficial în noiembrie 2007, după ce autorităţile de la Moscova au vândut activele pentru a plăti mai multe creanţe. Compania de stat Rosneft a cumpărat cea mai mare parte a proprietăţilor Iukos, devenind cel mai important producător de petrol din Rusia.
Fondatorul Iukos, Mihail Hodorkovski a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală. Hodorkovski a negat toate acuzaţiile, susţinând că a fost pedepsit pentru susţinerea opoziţiei politice pro-occidentale, iar lichidarea Iukos a fost orchestrată de oficiali guvernamentali corupţi, interesaţi să preia activele petroliere profitabile.
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a programat audierile pentru 19 noiembrie.
Rusia consideră procesul ca un caz de rutină şi va atrage atenţia curţii asupa încălcării procedurii la depunerea plângerii de către Iukos International, a spus ministrul rus al Justiţiei, Alexander Konovalov.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

