Radu Mazăre este doar unul dintre cei trei milioane de români care lucrează în străinătate, dar el nu este ca majoritatea, atrage atenţia Euronews, care evidenţiază problemele cu legea de care a fugit fostul primar al Constanţei.
De altfel chiar Mazăre recunoşte deschis acest lucru, precizând că „în România nu are nicio şansă la un proces corect”.
Jurnaliştii de la Euronews amintesc şi faptul că Radu Mazăre nu este singurul fost politician care are probleme cu legea pentru fapte de corupţie care a cerut azil polic într-o ţară care nu are un tratat de extrădare cu România, fiind daţi ca exemplu Elena Udrea – refugiată în Costa Rica şi Sebastian Ghiţă – aflat în Serbia.
„Statutul meu actual este cel al unui om care a depus cerere de azil într-o ţară africană deoarece nu am nicio şansă la un proces corect în România”, a spus Mazăre.
„În România, sistemul de justiţie este controlat de SRI”, a ţinut să sublinieze Mazăre, explicând că deşi avea Madagascarul în lista sa de preferinţe, după o vacanţa în această parte a lumii, în 2011, a ales acest loc ca refugiu pentru că nu poate fi predat autorităţilor din România, în lipsa unui acord de extrădare.