O treime din companii prezintă riscul de a intra în insolvenţă, în cazul unei noi crize economice

„Doar cei mai puternici au supravieţuit, dar majoritatea au ieşit mai şifonaţi din turbulenţele ultimilor 6-8 ani. Prin comparaţie cu anul 2008, în momentul de faţă firmele româneşti sunt mai îndatorate, înregistrează un capital de lucru negativ, expuneri comerciale de două ori mai mari şi au o capacitate de autofinanţare mult mai fragilă. În urmă aplicării unor şocuri similare precum cele resimţite pe durata anului 2009, atât pe canalul financiar cât şi comercial, firmele româneşti prezintă o imunitate mult mai slabă: practic, 1 din 3 companii vor intră în incapacitate de plata, comparativ cu media de 20% înregistrată în 2009. În acest context, companiile trebuie să rămâne mai flexibile, prin externalizarea serviciilor sau funcţiilor care nu ţin de activitatea lor de baza. De asemenea, riscul fundamental este dublat de un risc sistemic în creştere, deoarece companiile sunt mult mai interconectate prin dublarea creditului comercial”, a declarat Iancu Guda, Services Director, Coface România, citat într-un studiu privind imunitatea mediului de afaceri în contextul incertitudinilor interne şi internaţionale..

Harta riscurilor globale este din ce în ce mai complexă şi mai diversificată, alimentată de creşterea aversiunii faţă de dificultăţile de pe pieţele financiare internaţionale, pe fondul: creşterii incertitudinii privind economia globală şi a tensiunilor geopolitice; creşterii frecvenţei mesajelor şi politicilor protecţioniste, ducând la plafonarea evoluţiei comerţului internaţional; alegerilor politice din Germania, programate în luna septembrie a anului curent; amplificării incertitudinilor privind proiectul UE în contextul procesului de ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar; accelerării problemelor financiare întâmpinate de o serie de grupuri bancare europene.

În acest context, conform Raportului de Stabilitate Financiară al BNR publicat în luna mai a anului curent, harta principalelor riscuri pe plan intern cuprinde următoarele provocări: deteriorarea rapidă a încrederii investitorilor în pieţele emergente; tensionarea echilibrelor macroeconomice în contextul unei creşteri bazate pe consum şi măsuri fiscale prociclice, alimentând presiuni inflaţioniste şi deficite externe (comercial, contul curent) în creştere; menţinerea creditării modeste în rândul companiilor; legislaţie incertă şi impredictibilă; accelerarea preţurilor activelor imobiliare.

Analiza Coface îşi doreşte să documenteze un risc suplimentar foarte important, cu un posibil impact devastator asupra mediului de afaceri: imunitatea scăzută în cazul materializării neperformanţei creditului comercial.

Implicaţiile riscului creditului comercial în România au devenit foarte serioase, având în vedere faptul că 7 din 10 companii îşi plătesc mai târziu furnizorii comparativ cu durata medie de colectare a creanţelor şi rotaţie a stocurilor. Dintre acestea, 60% îşi finanţează investiţiile pe termen lung, 30% îşi rambursează creditele bancare contractate pe termen lung (soldul creditului bancar acordat companiilor scade cu aproximativ 5% de an-la-an) şi/sau plata unor dividende (în condiţii fiscale avantajoase de impozit diminuat la 5%), în timp ce 10% îşi finanţează companii din grup. Soldul creditului furnizor s-a dublat de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, crescând de la 168 miliarde lei (2007) la aproape 340 miliarde lei (2016), în timp ce soldul creditului bancar a crescut doar cu aproximativ 30 miliarde lei. Durata medie de colectare a creanţelor a crescut de la 60 zile (2007) la aproape 114 zile (2015), iar estimările Coface indică un nivel de 118 zile pentru 2016. Practic, insolvenţa unei companii româneşti în anul 2017 va genera pierderi financiare de două ori mai mari partenerilor de afaceri. Nu întâmplător primul trimestru al anului curent a debutat cu un cuplu unic: minimul istoric al insolvenţelor nou deschise, precum şi maximul impactului financiar (pierderi cauzate creditorilor) propagat în mediul de afaceri.

Mediul de afaceri este caracterizat de o dublare, în ultimii opt ani, a gradului de interconectivitate între companii (pe fondul dublării termenului mediu de colectare a creanţelor) şi de un amplu fenomen de polarizare (cele mai mari 1% dintre companii deţinând aproape două treimi din veniturile tuturor firmelor), în condiţiile în care 1 din 2 companii prezintă un risc major de insolvenţă. Acest cadru creează premisele dezvoltării şi propagării riscului creditului comercial neperformant (neîncasarea creanţelor din cauza insolvenţei clienţilor sau incapacităţii de plata a acestora) prin efectul de contagiune transmis de la o firma la cealaltă.

În concluzie, simulând şocuri (scădere EBITDA cu -8%, creşterea DSO-ului cu 35 de zile şi avansul dobânzilor la creditele bancare) similare celor înregistrate pe parcursul anului 2009, aproximativ 35% din firmele active în România sunt expuse riscului efectiv de a intră în insolvenţă, rezultatul final fiind dependent de flexibilitatea furnizorilor (eşalonare a facturilor spre rambursare), a băncilor (restructurarea creditelor) şi a statului (eşalonarea datoriei fiscale). În 2009, un număr total de 110.258 de companii şi-au întrerupt activitatea.

Ce ar trebui să facă companiile? Pentru diminuarea impactului cauzat de scenariile de stres simulate anterior, companiile pot recurge la flexibilizarea structurii de cheltuieli prin reducerea/eliminarea cheltuielilor fixe care nu au legătură cu activitatea de baza (subcontractarea serviciilor conexe). Această poate contribui la o valoare adăugată mai mare, creştere a marjei de ajustare într-un context de restructurare şi o mai bună concentrare asupra activităţii de baza.

O altă opţiune este diversificarea portofoliului de clienţi, a canalelor de vânzare şi a pieţelor de desfacere. Dacă este posibil, inclusiv diversificarea produselor (sau adăugarea de opţiuni suplimentare celor existente pentru diferenţiere).

O temperare în ceea ce priveşte apelul la creditul comercial este, de asemenea, folositoare. În acest sens, durata medie de plata a furnizorilor nu ar trebui să depăşească durata cumulată de rotaţie a stocurilor şi de colectare a creanţelor. Într-adevăr, pe de o parte, un termen de plata extins către furnizori permite conservarea situaţiei de lichiditate pe termen scurt. Totuşi, pe de altă parte, acelaşi termen extins de plata a furnizorilor se poate întoarce împotriva firmei subiect într-un context de scădere a veniturilor, din cauza facturilor istorice (aprovizionări efecuate în timpul creşterii veniturilor) ajung la scadenţă când compania are presiuni asupra lichidităţii din cauza scăderii veniturilor.

Citeşte şi: BNR lansează o nouă monedă în România, care va fi din aur. Cât valorează aceasta

Citeşte şi: Mugur Isărescu: Impozitul pe cifra de afaceri merge la un restaurant, un birt, o firmă mică. Cum se poate împăca impozitul pe cifra de afaceri cu TVA-ul?

Citeşte şi: Sergiu Manea, BCR: Două treimi dintre firmele româneşti nu pot trimite bunuri în Europa Occidentală în mai puţin de şase ore. Companii din vestul ţării preferă să importe prin Hamburg