Prima pagină » Economic » Obama: Naţiunile europene nu s-au ocupat de problemele sectorului financiar aşa cum trebuie

Obama: Naţiunile europene nu s-au ocupat de problemele sectorului financiar aşa cum trebuie

Naţiunile europene nu au făcut eforturi suficiente pentru a elimina slăbiciunile sectorului financiar, a declarat miercuri preşedintele american Barack Obama, menţinând presiunile asupra liderilor din zona euro pentru rezolvarea crizei datoriilor din regiune.
Obama: Naţiunile europene nu s-au ocupat de problemele sectorului financiar aşa cum trebuie

Redresarea economiei Statelor Unite a fost afectată de probleme mondiale, precum Primăvara Arabă, care a dus la creşterea preţurilor energiei, şi cele privind soliditatea financiară a ţărilor europene, a spus Obama.

„În Europa, nu i-am văzut să se ocupe de sistemul financiar şi cel bancar aşa cum trebuie să o facă”, a afirmat Obama ca răspuns la o întrebare din partea presei hispanice din SUA.

Obama, ale cărui şanse de a fi reales în 2012 au fost reduse de şomajul ridicat şi temerile declanşării unei noi recesiuni în Statele Unite, a declarat luni că criza datoriilor din Europa „sperie lumea”.