Obama: Rata şomajului din SUA va creşte în acest an la 10%
Rata şomajului va continua să urce de la nivelul prezent de 9,4%, cel mai mare din ultimii 25 de ani, în condiţiile în care ritmul angajărilor este lent. El a precizat că nu poate estima o dată la care situaţia de pe piaţa muncii va începe să se îmbunătăţească.
Oficialii băncii centrale au avertizat deja că rata şomajului va urca până la sfârşitul anului la 10%, urmând să crească şi în 2010. Cu toate acestea, ultimele estimări ale instituţiei de credit indicau o rata a şomajului de 9,6% anul viitor.
Preşedintele consideră că perioada de recuperare a economiei va fi una de durată, în condiţiile în care vor trebui neutralizate datoriile din sectorul imobiliar.