OCDE: Economia mondială va cunoaşte şocuri majore mai frecvente, cu consecinţe grave
Economia mondială va cunoaşte în viitor şocuri majore mai frecvente, care vor avea consecinţe grave, se arată într-un raport al organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP.
Raportul, intitulat "Viitoarele şocuri mondiale", analizează cinci posibile riscuri majore pentru anii viitori, respectiv o pandemie, un atac cibernetic vizând o infrastructură critică, o criză financiară, un conflict socio-economic şi o furtună geomagnetică.
"Impactul economic al unor evenimente precum criza financiară sau o posibilă pandemie va fi amplificat de globalizare", se arată într-un comunicat al OCDE.
Pericolul unei pandemii a fost scos în evidenţă de epidemia de pneumonie atipică din 2002, care s-a propagat rapid din Hong Kong în restul lumii, pe măsură ce călătorii contaminaţi au revenit în ţările de origine.
"Numărul tot mai mare al metropolelor foarte populate, în special în Asia, amplifică acest risc", în special la Dhaka, Manila şi New Delhi, oraşe intens vizitate pentru afaceri, turism şi migraţie, explică OCDE.
Raportul menţionează şi impactul secetei din Rusia, care a distrus o cincime din recolta de grâu a ţării în 2010, ceea ce a dus la creşterea preţurilor alimentelor la nivel mondial şi la revoltele sociale din Orientul Mijlociu.
Aceste şocuri necesită noi abordări, pentru îmbunătăţirea cooperării şi coordonării internaţionale, potrivit OCDE, care preconizează "sisteme de alertare rapidă".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO