- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Oficial BCE: Cotaţia redusă a dolarului în raport cu euro nu este justificată economic
Rata de schimb dolar-euro nu este justificată economic, întrucât economia americană este mai puternică decât situaţia reflectată de cursul valutar, a declarat, sâmbătă, Lorenzo Bini Smaghi, membru în conducerea Băncii Centrale Europene (BCE).
Oficial BCE: Cotaţia redusă a dolarului în raport cu euro nu este justificată economic
"Sunt convins că economia americană este mai puternică decât reflectă ratele de schimb valutar. Piaţa trebuie să înţeleagă că aceste cotaţii nu reflectă exact fundamentele economice", a afirmat Smaghi, la o conferinţă pe teme economice.
Euro a atins, vineri, un nou maxim istoric de 1,4966 dolari pe unitate, iar în ultimele trei luni s-a apreciat cu 5% faţă de un coş al celor mai importante valute.
Smaghi a mai spus că nu este nicio grabă ca BCE să majoreze dobânda de referinţă, care este, în prezent, la nivelul de 4%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Mesajul de Crăciun al preşedintelui Klaus Iohannis
-
O ursoaică şi un pui au ajuns într-o localitate din Alba. Populaţia a fost alertată
-
Polonia este al treilea exportator de ciocolată din Uniunea Europeană. Investiţiile unui gigant american îi vor întări poziţia
"Dacă menţinem inflaţia la un nivel scăzut şi anticipăm că aşa se va întâmpla, putem menţine şi dobânzile la un nivel scăzut, pentru a sprijini astfel companiile", a arătat oficialul BCE.
Majoritatea analiştilor estimează că BCE nu va modifica dobânda de referinţă, pe parcursul anului viitor, în pofida accelerării inflaţiei, în octombrie, la 2,6%, întrucât pentru 2008 este anticipat un ritm mai redus de creştere economică, ca urmare a crizei de pe piaţa americană a creditelor ipotecare riscante.
Ţinta referitoare la inflaţie stabilită de BCE este de până la 2%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.