- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (20.04.2023, 01:00)
- Gabriel Pecheanu
Oficial BNR: E absolut obligatoriu ca păstrarea deficitului bugetar să fie în termenii agreaţi. Ce impact au deciziile Guvernului în privinţa politicilor fiscale
Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a explicat că oprirea trendului ascendent al inflaţiei e strâns legată de deciziile Guvernului privind politicile fiscale.
Urmărește
594 afișări
Sursa foto: MediafaxFoto
„Reuşita în ceea ce înseamnă temperarea inflaţiei şi stabilitatea parametrilor macroeconomici presupune o bună conclucrare între politicile momentare pe care le face Banca Centrală (BNR, n.red.) şi politicile fiscale. Ne referim în primul rând la păstrarea unui deficit bugetar în termenii agreaţi la începutul anului pentru că pe baza acelui deficit facem şi noi scenariile de evoluţie ale inflaţiei. Este absolut obligatoriu ca păstrarea deficitului bugetar să fie în termenii agreaţi, nu numai pentru că avem un acord cu Comisia Europeană de păstrare a unor parametri bugetari, dar şi pentru că un deficit bugetar în creştere faţă de cel prognozat înseamnă o presiune suplimentară pe inflaţie”, a explicat Dan Suciu la TVR Info.
El a avertizat faptul că scenariul optimist privind o scădere a inflaţiei în a doua parte a anului se bazează pe cifrele existente privind cheltuielile bugetare, iar o abatere de la aceste date va „determina o inversare a trendului inflaţiei”.
„Noi avem acest scenariu, să zicem optimist, dar el mizează pe cifrele existente, nu pe alte cifre, adică cheltuieli publice crescute din datorie, care se duc pe salarii şi pensii, care nu mai pot fi ţinute în frâu, evident creează o problemă suplimentară pentru că vor determina o inversare a trendului de inflaţie. Din acest punct de vedere, păstrarea deficitului bugetar, cu anumite tăieri pe care...e rolul Guvernului să le identifice, nu comentăm aceste aspecte, dar păstrarea acestui deficit bugetar este obligatoriu”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BNR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Bătălia pentru TikTok: război digital între SUA şi China sub pretextul securităţii naţionale
-
„Ajutoare” suplimentare pentru armata lui Putin? Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia
-
Ion Cristoiu: Ce-ar trebui să înveţe orice Conducător de azi din Căderea lui Ceauşescu
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cutremur în lumea televiziunii din România! Prezentatoarea-vedetă a postului a demisionat! Declarații în premieră! A fost vreme de 11 ani printre cele mai apreciate figuri din trustul Antena
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe