Olteanu, BNR: Managementul privat de la companiile de stat trebuie să aibă libertate de decizie

Managementul privat de la companiile de stat va trebui să beneficieze de libertatea de decizie, fără acordul permanent al unui ministru, afirmă viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, amintind că restructurarea societăților s-a încercat în repetate rânduri în ultimii 20 de ani, dar fără rezultat.

Urmărește
10 afișări

"Restructurarea companiilor de stat care se face în România de 20 de ani şi are costuri mai mari decât orice altă formă de restructurare s-ar fi ales. Probabil că au existat 6-7 valuri de restructurări (...) Propunerea este planul agreat cu FMI. În această vară trebuie să se stabilească criteriile, consultanţii, pentru selectarea managementului privat", a spus Olteanu la un seminar privind restructurarea datoriilor organizat la BNR.

Întrebat dacă nu ar fi mai benefică atragerea investitorilor privaţi, Olteanu a răspuns că privatizarea este o opţiune politică legată şi de situaţia "din piaţă, dar a menţionat că la acele câteva companii care au deja acţionariat privat fie prin listările de la bursă, fie prin Fondul Proprietatea, s-a văzut că acţionarul, chiar minoritar, a împins şi spre mai multă transparenţă şi spre mai mult control al acţiunilor managementului.

"Decizia referitoare la privatizarea activelor statului este a Guvernului, fie că e vorba de vânzarea unui pachet minoritar sau majoritar. Este o opţiune politică. Dacă opţiunea politică este de a nu face privatizare, se poate da managementului libertatea necesară pentru a conduce pe criterii economice companii. Nu trebuie să răspundă decât pe criterii economice în faţa ministrului care este reprezentantul acţionariatului", a mai spus Olteanu.

El a insistat că managementul privat nu poate aduce performanţă suplimentară decât dacă are libertatea de a decide fără acordul permanent al ministrului sub a cărui autoritate se află compania, aşa cum se întâmplă deseori în prezent.

"Un element esenţial este selectarea unei conduceri private nu în sensul că aceea ar fi neapărat prin definiţie mai competentă, ci, în orice caz, ar trebui să fie mai liberă să ia decizii. Deci, trebuie să existe reprezentanţi ai acţionarului, ai statului, în adunările generale, dar care să aibă şi libertatea să ia decizii economice, şi trebuie să existe un management care să nu se ducă la ministru să ceară aprobare pentru a face plăţi, investiţii, cum funcţionează în acest moment", a continuat Olteanu.

El crede că un astfel de management, selectat pe criterii de competenţă şi care are libertatea necesară de a lua decizii economice, se poate regăsi la CEC Bank.

"Acum câţiva ani a fost adus preşedintele unei bănci comerciale cu capital privat în funcţia de preşedinte. Ideea este libertatea care se dă managementului unei companii de a lucra în spirit economic şi cred că CEC-ul poate fi chiar un bun exemplu din acest punct de vedere", a adăugat Olteanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici