OMV, implicat în discuţii preliminare pentru proiecte în Emiratele Arabe Unite
OMV, acţionarul majoritar al Petrom (SNP), este implicat în discuţii preliminare cu compania petrolieră naţională din Abu Dhabi pentru a participa la proiecte din domeniul gazelor naturale în Emiratele Arabe Unite, a declarat marţi un oficial al grupului austriac.
Emiratele Arabe Unite se află pe locul cinci în lume după rezervele de gaze naturale, însă industria locală de profil a avut o dezvoltare lentă şi a rămas în urma cererii din partea centralelor electrice şi companiilor industriale. Statul caută acum explorarea rezervelor pentru majorarea producţiei interne, iar OMV se numără printre jucătorii care concurează petnru aceste proiecte, notează agenţia Reuters.
"Avem câteva idei de proiecte. Credem că vom obţine un răspuns pozitiv. Suntem într-o etapă preliminară. Abu Dhabi este interesat să discute cu companii precum a noastră", a declarat Klaus Angerer, director al OMV pentru dezvoltarea afacerilor din Orientul Mijlociu.
Guvernul din Abu Dhabi deţine 20% din acţiunile OMV, în urma unor investiţii efectuate de emirat prin compania de stat International Petroleum Investment Corporation.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

