OMV Petrom a descoperit în Oltenia un zăcământ de gaze cu un potenţial important

OMV Petrom (SNP) a identificat în zona Olteniei un zăcământ de gaze naturale care ar putea fi cea mai importantă descoperire de gaze de pe teritoriul României din ultimii şase ani, potenţialul acestuia urmând să fie stabilit în urma unor evaluări, a anunţat joi compania.

Urmărește
37 afișări

"Este planificată o evaluare viitoare pentru a confirma ceea ce ar putea fi cea mai importantă descoperire de gaze onshore de pe teritoriul României din ultimii şase ani", se arată într-un comunicat al companiei.

Sonda de explorare 4539 Totea a fost forată la o adâncime de 3.600 metri şi a avut ca obiectiv o potenţială acumulare mare, cu presiune ridicată.

Pentru a determina dimensiunea acumulării, localizată într-o zonă cu complexitate geologică ridicată, Petrom va începe un program de evaluare. Producţia experimentală a sondei ar putea începe la sfârşitul anului, după conectarea acesteia la infrastructura de conducte de gaze din apropiere.

"Astfel de rezultate în activitatea noastră de explorare sunt esenţiale pentru a furniza energie în România (...). Prin investiţiile pe care le facem pentru utilizarea de tehnologii moderne asigurăm accesul la zăcăminte de gaze care până acum nu au fost accesibile", a declarat în comunicat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al OMV Petrom.

Compania, listată la BVB, a fost preluată în 2004 de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, care deţine 51,01% din acţiuni. Statul are, prin Ministerul Economiei, 20,63% din titluri, iar Fondul Proprietatea (FP) deţine 20,11% din acţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici