Prima pagină » Economic » OMV Petrom obţine o finanţare prin PNRR pentru producţia de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom obţine o finanţare prin PNRR pentru producţia de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom, cea mai mare companie din România şi principala companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea unui contract de finantare prin PNRR pentru constructia unei capacitati de productie a hidrogenului prin electroliza apei in cadrul rafinariei Petrobrazi.
OMV Petrom obţine o finanţare prin PNRR pentru producţia de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

Contractul a fost semnat cu Ministerul Energiei, pentru o valoare maximă de circa 39 milioane de euro, investiţia totală fiind estimată la circa 74 milioane de euro.

„România are un potenţial semnificativ pentru dezvoltarea de proiecte energetice verzi, iar fondurile disponibile pentru finanţarea acestor proiecte deschid oportunităţi pentru creşterea economică a ţării. Prin Strategia 2030, ne-am angajat să susţinem tranziţia energetică în România şi în regiune, cu investiţii de circa 11 miliarde de euro până la sfârşitul acestui deceniu, din care circa 35% vor susţine proiecte cu emisii de carbon scăzute şi zero”, spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom, citată de Ziarul Financiar.

Proiectul presupune punerea în funcţiune, în cadrul rafinăriei Petrobrazi, a unei capacităţi de 20 de MW pentru producţia de hidrogen obţinut prin electroliza apei. Întregul proces va fi alimentat cu energie regenerabilă. Acest lucru înseamnă că nu vor fi generate emisii de CO2 din utilizarea energiei în timpul electrolizei apei, atunci când are loc separarea moleculelor de oxigen de cele de hidrogen.

Cantitatea anuală de hidrogen verde care va fi produsă a fost estimată la peste 2.600 tone. Integrarea hidrogenului verde produs va determina o reducere cu minim 70% a emisiilor de CO2 de-a lungul întregului lanţ valoric de producere a combustibililor sustenabili faţă de combustibilii convenţionali.

„Hidrogenul verde deschide oportunităţi pentru o economie cu emisii reduse de carbon. Va avea un rol important pentru decarbonarea rafinăriilor şi pentru transport sustenabil, fie că vorbim de cel rutier, feroviar sau aerian, fiind una dintre soluţiile pentru mobilitatea viitorului. Estimăm că cererea pentru hidrogen va creşte semnificativ în România, în special în deceniul urmator. Credem că OMV Petrom are oportunitatea de a deveni principalul jucător integrat pe piaţa hidrogenului din România”, adaugă Radu Caprau, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing.

În perioada următoare, compania va demara licitaţia publică pentru achiziţia electrolizorului, urmând ca decizia finală de investiţie să fie luata în 2024. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru anul 2025.